Logo Dr. Nitescu

PROGRAMEAZĂ O CONSULTAȚIE
Programează-te direct 24/7

Alegi data și ora și primești confirmarea pe loc

Cum alegi implantul mamar potrivit

O tendinţă tot mai frecventă în societatea actuală, unde din ce în ce mai multe persoane apelează la operaţiile estetice, este aceea de a exagera. O intervenţie chirurgicală estetică oferă frumuseţe, iar pacientul nu trebuie să depăşească tiparele unui aspect armonios.
Când vine vorba de implanturile mamare, acestea au cea mai largă adresabilitate, putând fi utilizate de la 18 la 70 de ani, indiferent de greutatea corporală, atât în scop estetic, cât şi reconstructiv.

Dar cum știi care este implantul mamar care ţi se potrivește?

În prezent există două tipuri de implanturi: rotunde și anatomice (în formă alungită, de lacrimă), cu o varietate extrem de largă de volume – de la 100 la peste 800 de centimetri cubi. Cele mai căutate dimensiuni sunt cele de 300-400 cc.
Gama de implanturi, indiferent de firma producătoare, este atât de largă, încât pentru fiecare tip de implant există mai multe tipuri de proiecții – mică, medie, mare și foarte mare. Dimensiunea implantului este însă un detaliu ce va fi ales în funcție de necesitățile fiecărei paciente. Un alt element important în alegerea implantului mamar îl reprezintă calitatea produsului. Și în acest caz, experiența chirurgului estetician este esențială pentru asigurarea unei intervenții sigure, cu produse certificate și de calitate și pentru obținerea rezultatelor dorite.

Înainte de a face alegerea finală cu privire la dimensiunile implanturilor, trebuie să ţii cont de forma corpului, vârsta şi dacă vrei sau nu să faci un copil în viitorul apropiat. În timpul sarcinii, sânii vor creşte în dimensiune şi vor reveni la dimensiunea normală după naştere.
Apoi, gândeşte-te că vrei că noii tăi sâni să arate natural. O pereche de sâni mari care nu sunt proporţionali cu forma corpului tău vor atrage atenţia într-un mod negativ. Tu eşti singura persoană care poate răspunde la întrebarea „Cum vreau să arate sânii mei după operaţia de implanturi mamare?”
Gândeşte-te şi la stilul tău de viață. Dacă eşti activă fizic, o pereche de sâni foarte mari vor fi o piedică pentru tine. Scopul final al implanturilor mamare este de a crea un estetic plăcut, care se completează cu fizicul tău.

Care sunt riscurile alegerii implanturilor prea mari

Dacă implanturile cu silicon sunt prea mari, nu doar aspectul corporal este inestetic sau dizarmonic, dar crește foarte mult și rata complicațiilor. Datorită volumelor prea mari, care depăşesc limitele anatomice, implanturile mamare pot tensiona ţesuturile, neobişnuite cu asemenea dimensiuni. În plus, îmbătrânirea țesuturilor și lăsarea sânilor, apărute ca urmare a evoluției naturale a procesului de îmbătrânire, vor fi accentuate de prezența unor implanturi cu greutăți prea mari.
Dacă vrei să ştii ce dimensiune de implanturi mamare ţi se potriveşte, am pregătit pentru tine un test. Este simplu şi te va ajuta să-ți dai seama în ce mod îţi vor schimba implanturile aspectul fizic, însă decizia finală în ceea ce privește mărimea o vei lua împreună cu medicul specialist la consultaţiile pre-operatorii.

Găseşti testul aici – Ce dimensiune de implanturi mamare ți se potrivește

Articole Similare