PROGRAMEAZĂ O CONSULTAȚIE
Programează-te direct 24/7

Alegi data și ora și primești confirmarea pe loc

Liposucția abdominală, dincolo de mituri: Ce este și ce nu este liposucția abdominală

Una dintre intervenții estetice populare, solicitate de ambele sexe, este liposucția abdominală. Aceasta este o soluție de eliminare a depozitelor de grăsime localizate la nivelul abdomenului. 

Deși este o procedură des solicitată, încă sunt în circulație diferite mituri referitoare la liposucția abdominală. Ce este adevărat și ce nu, când vine vorba de liposucție abdominală, aflăm în continuare. 

Liposucția abdominală este o metodă de a „slăbi” localizat

Da, prin liposucție abdominală se poate înlătura țesutul gras acumulat la nivelul abdomenului. În cazul în care ai o dietă echilibrată, faci mișcare în mod regulat și totuși nu ai reușit să scapi de depunerile de grăsime la nivelul abdomenului, liposucția ar fi o soluție bună pentru tine.  

Liposucția abdominală este o soluție definitivă

Și da, și nu. Liposucția abdominală elimină definitiv țesutul gras din locurile în care acesta a fost localizat. Dacă, însă, ulterior intervenției, nu vei avea un regim nutrițional echilibrat, grăsimea ar putea să se acumuleze din nou. E drept, nu în același loc. 

Așadar, recomandarea este să acorzi o mare atenție regimului de viață, pentru a menține, în timp, bunele rezultate ale liposucției abdominale.

Liposucția abdominală nu este o soluție pentru pierderea în greutate

Nu, prin liposucție abdominală nu vei pierde în greutate. Liposucția elimină doar grăsimea acumulată la nivelul abdomenului. Liposucția abdominală va asigura acea ”slăbire localizată” adică va elimina grăsimea acumulată la nivelul abdomenului, în acest caz. 

Dacă ți-ai propus să pierzi în greutate, va trebui să urmezi calea clasică a unei diete personalizate, dublată de activitate fizică. Iar, dacă suferi de obezitate în anumite grade, medicul specialist ar putea să-ți recomande tratament chirurgical bariatric pentru această problemă.  

Liposucția abdominală nu este o metodă de a scăpa de ”șorțul abdominal”

Nu, prin liposucție abdominală nu vei scăpa de șorțul abdominal. Acesta este provocat de excesul de piele și țesut gras și poate fi eliminat cu ajutorul intervenției de abdominoplastie. E drept, în unele cazuri, liposucția abdominală este recomandată împreună cu abdominoplastia.

Cel  mai mult te va ajuta să îți clarifici toate întrebările legate de liposucția abdominală o discuție cu medicul estetician. El îți va răspunde tuturor întrebărilor și îți va spune care este tipul de intervenție estetică potrivit în cazul tău. 

Alege un chirurg cu experiență, atunci când decizi să intervii pentru îmbunătățirea aspectului tău fizic!

Programează acum un consult și află dacă liposucția abdominală este soluția potrivită pentru tine! 

Articole Similare