PROGRAMEAZĂ O CONSULTAȚIE
Programează-te direct 24/7

Alegi data și ora și primești confirmarea pe loc

Efectele emoționale ale unei operații estetice

Decizia de a trece printr-o operație estetică poate avea efecte profunde asupra imaginii tale fizice, dar și asupra emoțiilor tale. De la prima consultație cu un chirurg plastician până în momentul în care corpul tău s-a recuperat complet și te poți bucura de rezultatele intervenției poți experimenta o multitudine de emoții.

Dr. Cristian Nițescu subliniază faptul că, în funcție de complexitatea operației estetice, procesul de recuperare poate dura până la un an, iar rezultatele obținute vor afecta atât imaginea fizică, cât și imaginea de sine a persoanelor care au ales o astfel de intervenție.

 Operațiile estetice pot fi un roller coaster emoțional

La scurt timp după intervenție, unii pacienți simt că nu mai au control asupra unor aspecte de bază din viața lor precum corpurile lor, aspectul general, stările emoționale sau programul lor de zi cu zi. Toate acestea accentuează un sentiment de neîncredere în propria persoană și îndoiala în decizia luată. Din această cauză, în perioada de recuperare există posibilitatea să privești rezultatele intervenției cu anxietate sau chiar panică. Cu timpul te vei adapta transformării și vei ajunge să te bucuri de rezultatele obținute și noua imagine.

Etapele recuperării emoționale după chirurgia plastică

Evoluția emoțională a unei persoane după o operație estetică variază de la caz la caz, în funcție de procedura aleasă și de modul în care aceasta răspunde la situațiile stresante. Astfel, în general, cei care au apelat la o astfel de soluție trec prin următoarele etape:

Un nivel scăzut de energie și instabilitate emoțională

Această etapă se poate întinde la câteva zile la câteva săptămâni, fiind influențată de o multitudine de factori. În această perioadă este recomandat să ai parte de sprijinul familiei și al prietenilor pentru a face față cu bine diferitelor emoții.

Căutarea defectelor

În această etapă, pierderea controlului sau controlul limitat pe care vei simți că îl ai asupra corpului tău te vor face să afli cum a decurs intervenția și mai ales care sunt rezultatele obținute. Din nefericire, în funcție de intervenție, modul în care vei arăta nu va reflecta rezultatele finale, iar asta va accentua frustrările pe care le resimți.

Reacțiile celor din jur

În funcție de procedura la care ai apelat vei vrea ca cei din jur să observe sau, din contră, să nu observe schimbarea pe care ai făcut-o. Din nou, procesul de recuperare nu va reflecta în întregime rezultatele finale. Reacțiile celor din jur te vor ajuta să te simți mai bine în pielea ta sau, din nefericire, să ai îndoieli sau chiar remușcări legate de decizia luată. Din această cauză, trebuie să ții minte faptul că o intervenție estetică este o decizie personală, la fel și rezultatele produse.

Senzația de bucurie 

Operațiile estetice tind să aibă rezultatele dorite, mai ales atunci când apelezi la un medic cu experiență în domeniu. După perioada de recuperare, când te vei putea întoarce la activitățile tale obișnuite, vei putea observa și rezultatele intervenției prin care ai trecut. În această etapă ai depășit îndoielile și vei putea să te bucuri de noua ta imagine.

Înainte de a trece printr-o intervenție estetică este important să ai așteptări realiste legate de rezultatele pe care le vei obține și care vor fi reacțiile tale emoționale la aceste transformări. Pentru a trece cu bine prin acest proces este importantă să apelezi la un medic estetician cu experiență și care te poate ajuta pas cu pas. Dr. Cristian Nițescu are peste 20 de ani de experiență în domeniul chirurgiei plastice și este alături de tine pas cu pas, până obții imaginea dorită.

Articole Similare