Forma sânilor este o problemă care îngrijorează destul de multe femei. Foarte multe dintre reprezentantele sexului frumos nu sunt mulțumite de mărimea bustului lor, însă există și numeroase cazuri în care femeile se plâng de așa-numiții „sâni “lăsați”.
Am putea vorbi de însăși existența unui complex în jurul căruia aspecte precum “mărirea sânilor” sau „sânii lăsați” cauzează reale motive de panică în rândul unei femei. Sigur că motivele de agitație pot fi lesne de înțeles, mai ales că frumusețea este o virtute la care orice femeie a râvnit încă din perioada antică.
Frumusețea poate fi percepută diferit de fiecare dintre noi, însă nu este mai puțin adevărat că omul (femeile, în special), a avut dintotdeauna aspirații spre atingerea perfecțiunii. Sânii frumoși, bine-conturați au fost percepuți întotdeauna ca fiind un detaliu al feminității ce ar putea fi ușor asemănat unei tactici de succes în câștigarea unei competiții acerbe, cum este cea a seducției.
Deși multe femei au o oarecare reținere atunci când vine vorba de o intervenție chirurgicală, cum este cea de a ridicare a sau cea de mărire de sâni prin implanturi mamare sau silicoane, așa cum sunt mai des denumite, totuși această procedură este una care s-ar dovedi de un real ajutor în cazul foarte multor tinere.
În privința pericolelor presupuse de o operație de ridicare sau de mărire de sâni, ele sunt aproape nule. Să nu uităm că medicina face progrese, iar chirurgia estetică este și ea o ramură care ține pasul cu evoluția științifică. Ca urmare a acestui fapt, silicoanele sau implanturile mamare au început să cunoască o gamă din ce în ce mai variată. Astfel că, implanturile mamare cu silicon pot fi selectate foarte ușor, în funcție de preferințe și necesități. Așă că, dacă am supune operațiile de ridicare/mărire de sâni unui proces de ansamblu, am ajunge la concluzia că totul depinde de mentalitatea celei care apelează la o astfel de intervenție și, bineînțeles, de posibilitățile financiare.
Dacă o persoană care decide să-și mărească sânii se poate lovi de unele prejudecăți ce privesc superficialitatea unei astfel de decizii, în cazul unei intervenții de remodelare a sânilor lăsați lucrurile stau un pic diferit. Poate pentru că a corecta este privit întotdeauna altfel decât a îmbunătăți? Iată un aspect la care vă invit să meditați.
