Una dintre intervențiile chirurgicale cu dublu efect (estetic și funcțional) asupra pielii feței este corectarea aspectului pleoapelor sau, ca să folosesc un termen la îndemâna tuturor, blefaroplastia.
Această operație se adresează tuturor persoanelor care, odată cu înaintarea în vârstă, au un exces de țesut la nivelul pleoapelor (superioare și/sau inferioare), ce creează aspectul de ochi permanent „obosiți”. În anumite cazuri, afecțiunea poate chiar limita câmpul vizual.
Corectarea aspectului pleoapelor este una dependentă de procesul de îmbătrânire al unei persoane. Astfel că, excesul tegumentar de la nivelul ochilor devine vizibil, inestetic și chiar supărător sub efectul inevitabil al trecerii timpului.
Tehnicile moderne ale chirurgiei estetice concurează cu succes ireversibilitatea procesului fizic de înaintare în vârstă. Din acest punct de vedere, ochii sunt acel detaliu al feței care pun cel mai bine în evidență neplăcerile cauzate de îmbătrânire. Nu ne mai putem redobândi niciodată tinerețea, dar în schimb putem face astfel încât să ne păstrăm o înfățișare plăcută cât mai mult timp cu putință.
Pe lângă efectul estetic pe care îl are corectarea aspectului pleoapelor, vreau să subliniez totodată și caracterul funcțional al acestui gen de intervenție chirurgicală. Fac referire aici la senzația de oboseală sau de diminuare a vederii, precum și la durerile oculare pe care corectarea aspectului pleoapelor le poate înlătura. Iată, așadar, că există și situații când operația estetică aduce după sine nu numai îmbunătățirea unui aspect al corpului, ci chiar ajuta și la vindecarea anumitor afecțiuni, în cazul acesta, cele de la nivel ocular.
Recomand cu încredere efectuarea unei astfel de operații estetice deoarece oferă beneficii majore, iar recuperarea este, în general, rapidă și fără dificultăți majore. O simplă incizie pentru îndepărtarea excesului tegumentar este suficientă pentru a reda sănătatea și aspectul natural al ochilor. Renumitele „pungi de sub ochi” vor fi și ele brusc date uitării. Pe cei care își fac griji din cauza faptului că nu vor arăta bine mereu, îi invit să privească lucrurile cu optimism. corectarea aspectului pleoapelor va fi întotdeauna o soluție salvatoare.
