PROGRAMEAZĂ O CONSULTAȚIE
Programează-te direct 24/7

Alegi data și ora și primești confirmarea pe loc

5 lucruri importante despre implanturile mamare

Dacă îți dorești o operație de mărire a sânilor, este important să ai răspunsurile la toate întrebările despre implanturile mamare. Informarea corectă este primul pas pe care ar trebui să îl faci pentru a te bucura de un rezultat frumos și sănătos. Totuși, internetul este plin de informație și uneori este greu să o triezi.

Înainte de a îți spune câteva lucruri despre implanturile mamare, îți recomand să te informezi din surse sigure, de preferat site-urile profesioniştilor în domeniu.

Ambele tipuri de implanturi (silicon și soluție salină) sunt sigure

Mărirea sânilor presupune plasarea unui dispozitiv medical implantabil (implant mamar) într-un buzunar creat la nivelul sânului, obținându-se astfel un bust proeminent și un decolteu atrăgător.

Din punctul de vedere al conținutului, implanturile mamare sunt de două feluri: implanturi mamare cu silicon și implanturi mamare cu soluţie salină. Fiecare dintre acestea are o particularitate. Dacă implantul mamar cu silicon poate să ofere atât un aspect cât și o senzație de naturalețe a sânului, cel cu soluție salină are avantajul de a putea fi ajustat, prin reglarea volumului, până la forma dorită a sânului.

Ambele tipuri de implanturi sunt sigure. Ele sunt produse la standarde foarte înalte, chiar dacă tehnologia după care produc cele mai importante două fabrici din Statele Unite ale Americii nu s-a mai schimbat din 2003, dovadă că produsele sunt de foarte bună calitate.

Implanturile mamare au garanție pe viață

Nu există o dată de expirare a implanturilor mamare. Acestea au garanție pe viață, care se referă la viața siliconului în sine, nu la viața pacientei care a primit un astfel de implant. Datorită tehnologiei avansate, un implant mamar cu silicon are o durată de viață de 10 ani. Aceasta este limita uzuală și recomandată pentru înlocuirea implanturilor.

Un certificat de garanție pe viață înseamnă că în decurs de 10 ani, de exemplu, dacă implantul se sparge în interiorul organismului, el poate fi înlocuit gratuit, ca device nu ca și operație.

Cu respectarea recomandărilor postoperatorii, primite de la medicul estetician, un implant mamar poate rezista fără riscuri chiar și o durată mai mare de timp, 15 ani, poate și mai mult, însă recomandările producătorilor sunt cele amintite mai sus.

Poți alăpta dacă ai implanturi mamare

Alăptarea după operația de mărire a sânilor cu implanturi mamare este una dintre marile griji ale pacientelor care apelează la această intervenție chirurgicală.

De cele mai multe ori, implantul se introduce sub muşchiul pectoral, ceea ce face că acesta să nu fie nici măcar în contact cu glanda mamară. Este mai mult decât evident că implantul siliconic nici măcar nu vine în contact cu glanda mamară, care conţine canalele galactofore, prin care vine laptele în cursul alăptării. Atât locul de inserţie, cât şi tipul de incizie, dimensiunea şi forma implantului vor fi stabilite de către medicul estetician împreună cu tine, la consultaţia preoperatorie, în urma efectuării unor măsurători ale sânului şi toracelui.

Plasarea implantului poate afecta, într-o mică măsură, funcţionalitatea sânului. Un implant poziţionat direct sub glanda mamară poate să pună presiune pe aceasta, având ca rezultat reducerea producţiei de lapte în timp, în comparaţie cu un implant poziţionat sub muşchiul pectoral, departe de glandă.

Pe scurt – da, poți alăpta dacă ai implanturi mamare.

Poți alege ce mărime a implantului vrei

…dar este recomandat să optezi la un implant implant care nu numai că arată frumos, dar se și potrivește cu conformația ta fizică.

În prezent există o mulțime de modele și mărimi de implanturi din care poți alege. Dar gândește-te că vei purta implanturile zilnic – deci ar trebui să nu te doară spatele, să poți face sport de fiecare dată când vrei și să slăbești 3 kilograme fără să-și schimbe aspectul, nu-i așa? Ține cont de recomandările chirurgului tău estetician. Experiența sa îți va oferi un rezultat potrivit.

Ai dreptul să fii informată despre operația de mărire a sânilor

Îți recomand să îi adresezi chirurgului tău estetician orice întrebări ai. Ca să te asiguri că vei beneficia de servicii sigure și că operația de mărire a sânilor cu implanturi mamare va avea  rezultatele dorite, primul pas este să pui întrebările potrivite.

Poți întreba, de exemplu, care este experiența sa în implanturile mamare sau ce risc presupune anestezia totală. Am pregătit o listă cu 15 întrebări despre operația cu implanturi mamare. O găsești aici.

Te aștept la o consultație să discutăm despre operația ta de mărire a sânilor.

Articole Similare