Rinoplastia este una dintre cele mai „vechi” proceduri chirurgicale estetice, conceptul de rinoplastie fiind amintit în niște papirusuri din antichitate. Deși este în topul primelor 3 operații estetice ca număr de solicitări, în rândurile pacienților planează o mulțime de idei preconcepute despre operația de rinoplastie. Aceste idei greșite, unele „propovăduite” și pe toate forum-urile și site-urile de socializare de diferite persoane, pot duce în eroare un potențial solicitant al acestui tip de intervenție. Citește în continuare cele 5 idei preconcepute despre rinoplastie!
După operația de rinoplastie, chipul va fi lipsit de expresivitate
Nasul se află în mijlocul feței și atrage, inevitabil, atenția oricui. Din această cauză, mulți pacienți se gândesc că orice modificare la nivelul nasului o să-i lase lipsiți de expresivitate. Din fericire, lucrurile nu stau așa. O rinoplastie executată corect vă oferi chipului un aspect natural cu un nas proporțional cu ceilalți parametri faciali.
Nasul ideal nu există, exact cum nu există perfecțiunea în natură sau în chirurgie, însă ce vă pot spune, este că nasul ideal pentru fiecare pacient, este acela care se încadrează perfect în restul trăsăturilor omului respectiv, nicidecum nasul care seamănă cu cel al vedetei x sau al vecinei y. Astfel că, sfatul meu pentru pacienții care vor să aibă un rezultat excelent, este să vină fără preconcepții și să își dorească un nas frumos, potrivit pentru ei, pentru că estetică, la fel ca și arta, are rolul de a înfrumuseța omul și nu de a copia. Astfel, în planificarea preoperatorie se ține seama de necesitățile fiecărui pacient, de dimensiunile faciale și de punctul de plecare, adică de aspectul inițial al nasului, toate acestea însumând un rezultat postoperator foarte bun, adecvat individului în cauză.
Oamenii își vor da seama dacă ți-ai făcut rinoplastie
Chiar dacă familia și prietenii apropiați își vor da seama că ceva este schimbat la tine, rezultatele unei rinoplastii bine efectuate sunt naturale, iar nasul o să fie în plină concordanță cu restul feței. În majoritatea cazurilor persoanele din jur, ce nu știu de operație, vor sesiza o schimbare pozitivă dar nu vor ști exact ce s-a modificat.
După operație, în primele săptămâni veți avea o cicatrice de mici dimensiuni la nivelul columelei nazale, cicatrice ce se va estompa, dispărând complet în perioada următoare. Astfel că, după rinoplastie nu rămân cicatrici perceptibile.
Bărbații nu își fac rinoplastie
Atât femeile cât și persoanele de sex masculin apelează des la rinoplastie, chiar aș putea să spun, că în ultimii ani a crescut semnificativ procentul de bărbați ce solicită această intervenție și în general proceduri estetice. În plus, de multe ori bărbații, mai ales cei care au suferit traumatisme sau practică sporturi au probleme cu respirația și sforăitul, suferind și de deviație de sept, într-un procent mai mare ca femeile. Astfel că, de cele mai multe ori, în cazul domnilor operația are dublu scop: estetic și funcțional, rezolvând și problema deviației de sept.
Nu știu să vă spun exact cum a apărut această idee, probabil din preconcepția existentă în popor cum că „bărbatul trebuie să fie doar puțin mai frumos decât dracul”, adică însemnând că persoanele de sex masculin nu trebuie să fie atrăgătoare. În plus, sunt mulți oameni care consideră că un bărbat care apelează la chirurgie estetică este nesigur pe sine, motiv pentru care mulți pacienți preferă să nu afle cunoscuții lor că au suferit operații în scop estetic.
Pacienții își pot alege un nas ideal dintr-o revistă sau dintr-un catalog
Există situații în care pacienții vin cu poze cu vedetele lor favorite și cer să aibă un nas exact ca al lor. De cele mai multe ori, acest lucru nu este posibil de realizat, ținând cont de faptul că fiecare persoană are o structură unică a feței și a nasului.
Nu mi s-a întâmplat să vină cu poze propriu zise, dar într-adevăr sunt paciente în special, care își doresc un nas ca al unei actrițe sau vedete renumite. Ce este foarte important este ca ele să realizeze că fiecare om are trăsăturile sale, motiv pentru care un nas identic cu al unei vedete nu se poate încadra perfect în chipul altei persoane, fiind în „dezacord”, astfel că nu putem crea ceva urât. De aceea, fiecare nas este proiectat și realizat în concordanță cu necesitățile pacientului respectiv.
Rinoplastia este o operație dureroasă
Înainte de intervenția chirurgicală. doctorul îți va oferi toate informațiile de care ai nevoie și îți va răspunde la toate întrebările pe care le ai despre rinoplastie.
Operația este efectuată sub anestezie generală, iar osul nu doare. Este posibil să aveți un mic disconfort datorită meselor intranazale, dar nu se pune problema de durere. Este posibil să aveți vânătăi la nivelul zonelor paranazale și orbitale, dar acestea se remit în câteva zile. Oricum, pentru a reduce la minim neplăcerile, medicul chirurg va prescrie calmante uzuale în perioada imediat postoperatorie.
Complicațiile ce pot să apară după rinoplastie sunt asemănătoare cu cele ce pot apărea în urma oricăror intervenții chirurgicale, și anume: sângerări, vânătăi și hematoame – dacă pacientul nu respectă indicațiile postoperatorii de repaus și evitarea traumatismelor, abolirea temporară a mirosului, vindecare deficitară – dacă pacientul face efort sau se lovește în primele luni postoperator. În general însă, rinoplastia este o intervenție cu un număr redus de complicații față de alte operații.
Înainte
DupăVrei să vezi rezultate reale?
Fiecare fizionomie este unică. Descoperă rezultatele obținute de pacienții Dr. Cristian Nițescu care au apelat la rinoplastie și convinge-te de armonia profilului și naturalețea transformărilor.
Vezi Galeria Foto Înainte & După
