PROGRAMEAZĂ O CONSULTAȚIE
Programează-te direct 24/7

Alegi data și ora și primești confirmarea pe loc

Remodelare corporală după chirurgia bariatrică

Procedura de remodelare corporală este o operație chirurgicală diferită de cea de micșorare a stomacului (gastric sleeve). Remodelarea corporală intră în categoria operațiilor estetice. Remodelarea corporală este o alegere benefică pentru acele persoane care, în urma operației de micșorare a stomacului, au rămas cu un exces inestetic de piele și grăsime.
Operația de micșorare a stomacului este un tip de procedură chirurgicală bariatrică relativ nou în România. Aceasta există pe piață de aproximativ 11-12 ani. Această intervenție vine în ajutorul adulților care, la un moment dat în viață, au avut un număr considerabil de kilograme în plus. Acești pacienți se îndreaptă, de regulă, și către serviciile chirurgiei estetice precum remodelarea corporală, după operația de micșorare a stomacului. Uneori apelează la ajutorul bisturiului în mod repetat.

Remodelarea corporală, un răspuns la nevoile pacienților, după micșorarea stomacului

Lupta cu obezitatea implică un efort mare, un exercițiu de voință și foarte multă determinare, alături de capacitatea de a nu ceda la primul obstacol.
Pacienții constată că, din diverse cauze, nu pot să slăbească prin alte mijloace. Fie nu sunt suficient de ambițioși sau de motivați, fie nu au timp suficient să urmeze un regim strict, să gătească sănătoas, ori să meargă la un nutriționist. Dar, din păcate, în unele situații pacienții realizează că, deși încearcă intens, nimic din ceea ce fac nu dă roadele așteptate. În acel moment, operația de micșorare a stomacului, urmată de remodelare corporală sunt opțiuni-cheie.
După operația de micșorare a stomacului începe o perioadă de monitorizare, tranziție, de reacomodare cu alimentația. Pacientul mănâncă doar anumite preparate, mai degrabă lichide. Deși chirurgia bariatrică salvează pacientul de la obezitate, ceea ce nu face această operație este să elimine excesul de piele rezultat în urma procesului de slăbire rapidă. Acesta este teritoriul chirurgiei estetice post-bariatrice, cu procedurile sale de remodelare corporală, capabile să redea pacienților încrederea în forțele proprii. Remodelarea corporală poate să înceapă la aproximativ un an de la operația propriu-zisă de micșorare a stomacului.

Necesitatea remodelării corporale pentru îndepărtarea excesului de piele

În momentul în care o persoană se îngrașă, pielea compensează pentru kilogramele în plus și se întinde. Asta se poate observa ușor, atunci când apar vergeturile. Chiar dacă, după ce urmezi operația de micșorare a stomacului, celulele de grăsime încep să se reducă, pielea își păstrează în continuare suprafața dobândită în procesul de îngrășare. După topirea masei grăsoase, de adipocite, asistăm la fenomenul de laxitate a pielii, gravitațional, adică de lăsare a pielii de sus în jos: pielea sânilor, pielea abdominală, a feselor, a coapselor, a brațelor.
Aceste motive creează premisele accesării serviciilor de remodelare corporală de către pacienți. Medicul specialist în chirurgie estetică și remodelare corporală este cel mai în măsură să recomande și să decidă ce tip de intervenție are nevoie un pacient. După micșorarea stomacului, este nevoie de o intervenție care să rezolve cât mai bine problema neplăcută a excesului de piele.

Exemplu de procedură chirurgicală de remodelare corporală: abdominoplastia

Remodelarea corporală după micșorarea stomacului implică o abordare complexă, în funcție de fiecare caz în parte. De la abdominoplastie (remodelarea abdomenului) și brahioplastie (remodelarea și îndepărarea excesului de piele de pe brațe), până la intervenții pentru ridicare sânilor, lifting de fese, de coapse, lifting facial etc. Una dintre cele mai afectate zone ale corpului în urma slăbirii dramatice este abdomenul, subiect care merită o atenție specială. Specialiștii orientează pacienții către procedurile de remodelare corporală.
După cum sugerează și denumirea, abdominoplastia reprezintă intervenția chirurgicală de remodelare corporală prin care sunt redate fermitatea și suplețea abdomenului, reducându-se excesul de piele și de grăsime care atârnă în zona cu pricina.

În timpul operației de remodelare a zonei abdomenului, pacientul se află sub anestezie generală. Se face o incizie intra-abdominală subțire, la nivelul liniei lenjeriei intime, care rămâne ascunsă. Pielea este separată de mușchii abdominali. Mușchii abdominali sunt aranjați, astfel încât să se obțină o talie mai îngustă și un abdomen ferm. Apoi, excesul de piele este îndepărtat și pielea rămasă este trasă peste mușchii întinși.
Totodată, se realizează un mic “artificiu” de relocare a buricului, care lasă doar o cicatrice foarte mică, aproape insesizabilă. O astfel de operație de remodelare corporală presupune, după caz, între două și cinci ore.
Recuperarea după remodelarea corporală la nivelul abdomenului durează, aproximativ, două săptămâni. În acest timp, pacientul care a fost supus operației de remodelare corporală nu trebuie să facă un efort foarte mare sau să ridice obiecte grele. După două săptămâni, firele operației sunt îndepărtate iar pacientul trebuie să poarte o burtieră timp de tre săptămâni, pentru consolidarea zonei operate.
Despre abdominoplastie am explicat mai multe AICI.

Pregătirea pacientului pentru operația de remodelare corporală

Nivelul de informare a pacienților în legătură cu lucrurile pe care le implică operația de remodelare corporală este unul destul de ridicat, datorită mijloacelor mass-media diverse. Pe scurt, etapele pe care le parcurge o persoană, înainte să se opereze, sunt:

  • pacientul vine la cabinetul medicul chirurg estetician pentru o consultație preliminară pe tema remodelării corporală;
  •  specialistul investighează starea generală de sănătate a pacientului, în funcție de diferite criterii. Dacă este cazul ca pe un anumit segment pacientul să aibă nevoie de un tratament de orice tip, pacientului i se recomandă întâi să se trateze. Astfel, pentru a intra în operația de remodelare corporală pacientul trebuie să fie sănătos, aceasta fiind o condiție esențială;
  • ulterior, pacientul este chemat la o consultație finală, în care se pun la punct detaliile operației de remodelare corporală.

Medicul specialist în chirurgie estetică este singurul în măsură să recomande procedurile de remodelare corporală necesare. De asemenea,  pacienții trebuie să se încreadă în el când spune ce intevenție chirurgicală este potrivită, în funcție de fiecare caz în parte. Așadar, nu ezitați să solicitați ajutorul unui profesionist în domeniu.

Suna-ne

+40 722 789 792

Articole Similare