Intrebari frecvente
Blefaroplastie
Poate blefaroplastia să elimine ridurile din jurul ochilor de tip „laba gâștii”?
Blefaroplastia poate ajuta la estomparea acestor riduri, dar de obicei, este necesar să fie acompaniată de o sesiune de injectare de toxină botulinică.
Poți scăpa de cearcăne cu ajutorul blefaroplastiei?
Cu ajutorul blefaroplastiei poți scăpa de aspectul de “fund de sac” sau “pungile de sub ochi”, de la nivelul pleoapei inferioare, dar această operație nu poate ajuta la schimbarea culorii tegumentului de la acest nivel. Dacă tegumentul de la nivelul pleoapelor inferioare are o culoare cenușie sau arămie, această culoare va persista și post-operator.
Blefaroplastia afectează vederea?
În mâna unui chirurg cu experiență de 25 de ani în chirurgia estetică, cum este dl. doctor Nițescu, acest lucru nu se poate întâmpla, sub nicio formă.
Pot să fac blefaroplastie dacă am trecut printr-o operație la ochi – Lasik, PRK?
Dacă intervenția de la nivelul ochiului a fost efectuată cu minim 6 luni anterior și nu mai este necesar a fi repetată din varii motive, atunci DA, se poate face o blefaroplastie în aceste condiții.
Care este vârsta minimă și maximă pentru blefaroplastie?
Vârsta minimă pentru o blefaroplastie coincide cu vârsta la care apare pentru prima oară ptoza palpebrală (căderea pleoapei inferioare), care, depinzând și de stilul de viață și de genetica individuală, poate varia între 30 și 40 de ani. Vârsta maximă la care se poate efectua o blefaroplastie nu poate fi definită, orice om care își dorește o îmbunătățire a aspectului estetic poate apela la o astfel de intervenție, indiferent de vârstă, sigur, în condițiile unei stări generale de sănătate satisfăcătoare.
Rezultatele blefaroplastiei sunt permanente?
De obicei, rezultatele blefaroplastiei sunt foarte bune și rezistă pe termen mediu și lung, însă în funcție de genetica individuală, de calitatea pielii și de stilul de viată al fiecărui pacient, aceste rezultate pot fi vizibile doar pe termen scurt și mediu. Cu siguranță însă, rezultatele blefaroplastiei nu sunt garantate a fi permanente.
Ce preț are blefaroplastia?
Blefaroplastia superioară are un preț de 1000 Euro iar Blefaroplastia inferioară, de 1200 de Euro în cabinetul dl. Dr. Nițescu.
Liposucție
Ce înseamnă să fiu candidatul potrivit pentru liposucție?
Candidatul potrivit pentru liposucție este o persoană care în mod obiectiv observă că are țesut adipos pe care îl consideră a fi inestetic pe anumite zone (abdomen, coapse, genunchi intern, brațe) și care își dorește un corp armonios și bine definit.
Câte kilograme poți să pierzi prin liposucție?
Operația de lipoaspirație sau liposucție nu este o intervenție chirurgicală ce se adresează în principal slăbitului, ci mai degrabă remodelării arhitecturii corporale. Țesutul adipos, după cum știm , este un țesut ușor, așadar prin sucțiunea celulelor grăsoase ale organismului, pierdem , în funcție de intervenție de la 1 kg până la 5-6 kg, în medie. Este adevărat că o dată pierdută masa adipoasă, pacientul continuă să mai slăbească o perioadă post-operator, mai ales dacă reușește să își impună un stil de viață sănătos.
Poți pune la loc grăsimea pierdută după liposucție?
Cu siguranță că după intervenția de liposucție, dacă nu urmăm un stil de viață echilibrat și o dietă hipolipidică atent monitorizată putem avea surpriza neplăcută de a reveni la starea inițială, cu mențiunea că zonele lipoaspirate nu vor mai fi atât de vizibil afectate, ci țesutul adipos se va distribui spre alte zone anatomice.
Pot să tratez obezitatea cu ajutorul liposucției?
În general obezitatea este o patologie complexă, al cărui tratament ar trebui să fie în primul rând nutrițional sau chirurgical – gastric sleeve, și abia apoi urmat de lipoaspirație sau/și abdominoplastie.
Cât costa o liposucție?
Prețul unei operații de liposucție poate varia între 1700 și 3500 Euro în cabinetul dl. Dr. Cristian Nițescu.
Implant mamar
Ce marcă de implant mamar din silicon folosește Dr. Cristian Nițescu?
Folosesc de 20 de ani implanturi mamare Mentor, marca nr 1 la nivel mondial, cu care am avut întotdeauna experiențe pozitive și care este un produs aprobat FDA, un produs de origine Americană, de cea mai bună calitate.
Care este prețul implantului mamar?
Prețul unei operații de implant mamar poate varia între 3400 și 3600 Euro în cabinetul dl. Dr. Cristian Nițescu.
Implantul mamar crește riscul de cancer mamar?
Există niște studii la nivel mondial, care conectează cauzal un anumit tip de cancer mamar cu un anumit tip de implanturi mamare, dar șansele ca acest lucru să se întâmple sunt extrem de reduse, mai ales datorită tipului de implant pe care îl folosesc.
Cum aleg mărimea implanturilor?
Implanturile mamare se aleg numai după consultarea medicului chirurg estetician, pentru a ajunge la un numitor comun și pentru a orienta pacientul către o alegere în primul rând sănătoasă și în al doilea rând estetic satisfăcătoare pentru acesta.
Implanturile mamare trebuie schimbate?
Recomandările la nivel mondial sunt ca implanturile mamare să fie înlocuite la 10 ani, dar acest lucru nu este cu titlu obligatoriu și nu reprezintă neapărat un potențial pericol pentru sănătatea mamară. Totuși, eu recomand înlocuirea lor la 10 ani, pentru a nu avea niciun fel de disconfort ulterior.
Pot să alăptez cu silicoane?
Este recomandat ca sarcina să apară la minim 9-12 luni după plasarea implantului mamar, însă cu siguranță pacientele care au fost supuse intervenției chirurgicale de implant mamar, pot alăpta, implantul mamar fiind plasat submuscular și, deci, neafectând glanda mamară în niciun fel.
Pot face mamografie cu implant mamar?
Cu siguranță se poate face mamografie cu implant mamar, la minim 3 luni post-operator.
Cât durează recuperea după implant mamar?
După implantul mamar, este necesară o perioada de 14 zile de repaus sau semi-repaus, în care se vor strecura și 2-3 vizite la chirurgul estetician. După această perioadă, pacientele își pot relua activitatea cotidiană obișnuită, fără însă a face încă sporturi extreme până la 2 luni post-operator.
O să rămân cu semne dupa implant mamar?
Inciziile sunt plasate de obicei la nivelul șanțurilor inframamare (în umbra sânului), ca atare cicatricile ce se vor crea la acel nivel vor fi minim observabile și imperceptibile la palpare.
Rinoplastie
Ce preț are o rinoplastie?
Prețul unei operații de rinoplastie este de 2800 Euro în cabinetul dl. Dr. Cristian Nițescu.
Rinoplastia vindecă și deviația de sept?
În anumite cazuri, concomitent cu remodelarea scheletului nazal, se poate efectua și intervenția de deviație de sept. Deși sunt 2 proceduri separate, deviația de sept se poate corecta în același timp cu rinoplastia.
La ce vârstă pot să fac rinoplastie?
Vârsta minimă recomandată pentru intervenția de rinoplastie este de 18 ani, iar vârsta maximă este recomandabil să nu fie mai mare de 50 de ani.
Ce probleme ale nasului se corectează cu această operație?
Această operație poate modifica aspecte structurale atât ale zonei cartilaginoase, cât și a zonei osoase, a piramidei nazale per se. De asemenea, se poate asocia cu corectarea deviației de sept sau cu corectarea hipertrofiei de cornete nazale (afecțiune ce poate impieta cu buna respirație nazală).
Pot face sport, după operație?
Se recomandă o perioadă de minim 3 luni post-operator de pauză în practicarea sporturilor care implică vibrații (sărit, lovit, sprint alert), dar sportul de întreținere, mișcări de stretching sau fitness ușor se poate practica la 1 lună post operator.
Pot purta mască dupa rinoplastie?
Post operator, este recomandată purtarea măștii, însă fără partea metalică ce se mulează pe zona nazală.
Labioplastie
Ce rol are labioplastia?
Labioplastia are rolul de a reda un aspect plăcut și o senzație reconfortantă la nivel labial.
Voi rămâne cu semne după operația de labioplastie?
Cicatricile sunt minim observabile, și sunt la nivel intralabial, nu reprezintă niciun fel de impediment estetic.
După cât timp pot avea contact sexual?
Post operator se recomandă o perioadă de abstinență sexuală de 1 lună de zile.
Îmi poate afecta operație de labioplastie sensibilitatea în zona intimă?
Cu siguranță nu.
Abdominoplastie
Sunt un bun candidat pentru abdominoplastie?
Un bun candidat pentru abdominoplastie este fie o persoană care a slăbit foarte mult și are un “sort” tegumentar în exces, fie o persoană supraponderală cu un exces atât tegumentar cât și adipos semnificativ la nivel abdominal inferior.
Cât costă operația de abdominoplastie?
Prețul unei operații de rinoplastie este de 3300 Euro în cabinetul dl. Dr. Cristian Nițescu.
Ce fel de complicații pot să apară după abdominoplastie?
În mâinile unui chirurg cu experiență de 20 de ani, ca dl doctor Nițescu, aceste complicații în general sunt minime, dar ar putea consta (cel mai frecvent) în acumularea de ser (serom – lichid propriu, incolor, al organismului) sau în acumularea de sânge (hematom), la nivelul zonei operate. Aceste complicații sunt însă rare.
Cât durează recuperarea?
Recuperarea după o astfel de intervenție, depinzând și de cantitatea de țesut adipos și tegumentar excizate și de complexitatea cazului, poate varia între 2 și 4 săptămâni post-operator.
Se pot combina abdominoplastia și liposucția?
Cu siguranță se pot combina, cu mențiunea ca liposucția nu se poate efectua centro-abdominal în timpul intervenției de abdominoplastie, adică nu pe zona unde se lucrează în excizarea “sortului” abdominal, ci doar în zone adiacente (flancuri) sau în zonele membrului inferior.
Augmentare buze
Cum se realizează augmentarea buzelor la Dr. Cristian Nițescu?
Augumentarea buzelor se realizează prin injectarea de acid hialuronic.
Ce substanțe se folosesc pentru mărirea de buze?
Dr Nițescu folosește doar acid hialuronic pentru acest procedeu.
Cât timp durează rezultatele?
Temporal, rezultatele pot diferi de la caz la caz, însă, în medie, se situează la 1 an.
Care este prețul augmentării de buze?
Prețul unei operații de augmentare buze este de 300-350 Euro în cabinetul dl. Dr. Cristian Nițescu.
O să pot zâmbi normal, după procedură?
Cu siguranță, da.
Lifting facial
Este lifting-ul facial o procedură dureroasă?
Acest tip de procedură se realizează doar sub anestezie generală, iar post operator, pacientul beneficiază de tratament antialgic, așadar cu siguranță acest tip de operație nu poate fi catalogat drept “dureros”.
Voi rămâne cu semne vizibile după lifting-ul facial?
Nu, cicatricile sunt plasate estetic, în zona post-auriculară și la nivelul părului, în zona temporală, singurele mici cicatrici potențial vizibile sunt pre-auricular, dar acestea se estompează la 2-3 luni post operator și nu mai sunt observabile.
Ce nu am voie să fac după lifting-ul facial?
În general liftingul facial nu este o procedură restrictivă, însă este recomandat ca imediat post operator să nu vă spălați pe față și pe păr, fiind acoperit de pansamente. De asemenea, este bine să evitați minim 1 lună de zile efortul fizic, pentru a nu crește vascularizația la nivel facial.
Care este vârsta potrivită pentru operație?
Acest tip de intervenție se adresează în general persoanelor cu vârsta peste 40 de ani.
Ginecomastie
Din ce cauză apare ginecomastia?
Acest tip de patologie poate apărea fie din cauze hormonale, în care estrogenul este peste valorile fiziologice sau poate apărea prin dispunerea țesutului adipos la nivel mamar, la bărbații care iau în greutate.
Pot crește la loc ”sânii” la bărbații care fac operație pentru ginecomastie?
În general, fie dacă se excizează o parte din glanda mamară, fie o mare parte din țesutul adipos periglandular, indiferent de cauza ginecomastiei, aceasta nu ar mai trebui să apară sau cel puțin, nu la fel de vizibil ca în perioada pre-operatorie.
Ce prespupune operația de ginecomastie?
Această procedură presupune niște mici incizii la nivelul areolei mamare, urmată de excizia parțială a glandei sau a țesutului adipos adiacent.
Voi rămâne cu semne vizibile după operație?
Inciziile sunt plasate la nivelul areolelor mamare, așadar și cicatricile vor fi extrem de bine mascate, nedureroase și foarte greu observabile.